Femeile Credinţei

Just another WordPress.com weblog

Martiriul Sfintelor Perpetua și Felicitas Partea 1

on October 2, 2014

„Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.”

~ Epistola către Evrei 12:1,2

Conform jurnalului scris în închisoare a unei tinere martirizate la Cartagina în anul 202 sau 203 DC avem această minunată istorie a sfintelor Perpetua şi Felicitas.

Un număr de tineri catehumeni au fost arestați, Revocatus și colega sa sclavă, Felicitas, Saturninus și Secundulus, și cu ei Vibia Perpetua, o femeie proaspăt căsătorită de viţă nobilă şi cu o bună educaţie. Mama și tatăl ei erau încă în viață iar unul dintre cei doi frați ai ei a fost un catehumen ca şi ea. Ea avea aproximativ douăzeci și doi de ani și avea un fiu micuţ de sân.

Iată cîteva secvenţe din jurnalul scris în închisoare de însăşi Perpetua:

“În timp ce noi eram încă în stare de arest tatăl meu din dragoste pentru mine a încercat să mă convingă și să mă provoace să-mi schimb decizia mea .

” Tată,” am spus eu, “vedeți această vaza aici, de exemplu, sau găleata sau orice ar fi asta? “

” Da, eu văd”, a spus el.

Şi eu i-am spus: “Ar putea fi numită altceva decât ceea ce este?”

Şi el a spus: “Nu.”

“Ei bine, la fel şi eu nu pot fi numită altceva decât ceea ce sunt, o creştină.”

În acest moment, tatăl meu a fost atât de înfuriat de cuvântul “creștin” încît s-a îndreptat spre mine ca și cum ar fi fost gata să-mi scoată ochii. Dar el s-a oprit şi s-a depărtat, învins împreună cu argumentele sale diabolice.

Timp de câteva zile după aceea i-am dat mulțumire Domnului că am fost separată de  tatăl meu, și am fost mângâiată de absența lui . În timpul acestor câteva zile, am fost botezată, și am fost inspirată de Duhul de a nu cere nimic altceva după apă, decît pur și simplu, perseverența firii . Câteva zile mai târziu am fost depuşi în închisoare; și am fost îngrozită, așa cum niciodată nu am mai fost înainte într-o gaură neagră. Ce timp greu a fost! Cu mulțimea de acolo caldura era sufocantă; apoi a fost extorcarea din partea soldaților; și la toată această coroană, am fost torturată cu grijă pentru copilul meu care era şi el acolo.

Apoi Terție și Pomponius, acei diaconi binecuvântaţi care au încercat să aibă grijă de noi, au mituit soldații pentru a ne permite să meargem la un mai bun loc din închisoare ca să ne reîmprospătăm pentru câteva ore. Toată lumea a plecat apoi în temniţă şi fiecare s-a retras în locul său. Eu am hrănit copilul meu, care era slăbit de foame. În anxietatea mea am vorbit cu mama mea despre copil, am încercat să-l mângâi pe fratele meu, și am dat copilul în grija lor. Eram îndurerată pentru că i-am văzut suferind din milă pentru mine. Acestea au fost încercările pe care am avut să le  îndur pentru mai multe zile. Apoi am primit permisiunea pentru ca copilul meu să stea cu mine în închisoare. Dintr-o dată mi-a revenit sănătatea, m-am uşurat de îngrijorarea şi anxietatea pe care le aveam asupra copilului. Închisoarea mea a devenit brusc un palat, așa că mai degrabă am vrut să fiu acolo, decât oriunde în altă parte.

Apoi, fratele meu mi-a spus : ” Dragă soră, ești foarte privilegiată; cu siguranță ai putea cere o viziune care să-ţi descopere dacă vei fi condamnată sau eliberată. “

Fidel i-am promis că voi cere o viziune, pentru că știam că aș putea vorbi cu Domnul, a cărui binecuvântări mari le-am experimentat. Şi așa i-am spus fratelui: “Eu îţi voi spune mâine…”

Chiar în acea noapte în închisoare, înainte de a fi martirizaţi cu ceilalţi sfinţi, Perpetua are prima  viziune (vedenie) de la Domnul care îi descoperă ce va fi cu ei mai departe.

„Am văzut o scară de o înălțime imensă din bronz , ea parcurgea tot drumul pînă la ceruri , dar era atât de îngustă încât doar cîte o singură persoană putea urca. Pe părțile laterale ale scării erau atașate tot felul de arme de metal: săbii, sulițe, cârlige, pumnale, și cuie; așa că, dacă cineva încerca să urce în mod neglijent sau fără a acorda atenție, el ar fi fost mutilat și carnea lui ar fi fost înfiptă în arme.

La poalele scării era întins un dragon de dimensiuni enorme,  încercînd să atace pe cei care încercau să urce speriindu-i de a face acest lucru. Și Saturus a fost primul care a mers în sus, el care mai târziu s-a predat de bunăvoie. El a fost un ziditor al puterii noastre, deși el nu era de față când am fost arestați. El a ajuns la partea de sus a scării și s-a uitat în jos și mi-a spus: “Perpetua , eu sunt în așteptarea ta. Dar ai grija, nu lăsa dragonul să te muște.”

“El nu ma va afecta, ” i-am spus, “în numele lui Isus Hristos.”

Încet , ca și cum i-ar fi fost frică de mine, dragonul a scos capul de sub scară. Apoi, cu primul meu pas făcut, am călcat pe capul lui şi m-am pornit în sus .

Apoi am văzut o grădină imensă, şi în ea un bărbat cu părul cărunt stătea în haine de păstor; înalt era el, şi mulgea oile. În jurul lui stăteau mai multe mii de oameni îmbrăcați în haine albe. El a ridicat capul, s-a uitat la mine și a spus: “Mă bucur că ai venit, copilul meu.”

El m-a chemat la el și mi-a dat, cum ar fi, o gura de lapte pe care-l mulgea; și l-am luat în mâinile mele făcute căuş și l-am consumat. Și toți cei care stăteau în jur au zis: “Amin! ” La auzul acestui cuvânt mi-am revenit, şi eram încă cu gust de ceva dulce în gura mea. Am spus îndată acest lucru fratelui meu, şi ne-am dat seama că vom avea de suferit, şi că de acum înainte nu ar mai trebui să avem nici o speranță în această viață…”

Mîngîiată de aceste viziuni ea continuă să meargă cu credinţă şi plină de bucurie înaintea fiarelor cu care trebuiau să se lupte pe arena amfiteatrului. Deşi tatăl ei a încercat de cîteva ori să o convingă de a se lepăda de credinţa ei din milă pentru copilul său, Perpetua rămîne tare şi nu se lasă de Domnul, ştiind că are curînd să fie întîmpinată de Regele ei ceresc.

„…Hilarianus, guvernatorul, care a primit puterile judiciare ca succesor al proconsulului Minucius Timinianus, mi-a spus : “Ai milă de capul sur al tatălui tău; ai milă de fiul tău mic. Adu jertfă pentru bunăstarea împăraților.”

“Nu o voi face”, am replicat.

“Ești o creștină?” a întrebat Hilarianus.

Și i-am spus: “Da, sunt.”

Apoi Hilarianus a rostit sentința pentru noi toți: am fost condamnați la fiare, și ne-am întors în închisoare…”

Traducere şi adaptare:  Olga Ieşeanu

Urmeaza continuare in postarea urmatoare


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: